Cum va arăta biroul viitorului

“Nu sunt trei ani de zile de când am constatat că dacă nu te dezvolți în lumea digitală, business-ul și modelele clasice de afaceri vor dispărea. Serviciul Uber, de exemplu, este absolut revoluționar, dar ne așteptăm ca și în lumea birourilor să asistăm la un astfel proces de digitalizare. Facebook, dar și Social Media au un impact uriaș în tot ceea ce înseamnă astăzi comunicare, astfel că am început să creăm comunități în cele două parcuri pe care le deținem – în Novo Park și West Gate. Nu putem scăpa de digitalizare, nu există industrie care să nu fie impactată. În lumea birourilor, misiunea noastră a fost aceea de a pune conducte suficiente de mari pentru conexiunea la Internet, dar pasul doi va fi intrarea în social media și online media cu diverse produse. Spațiul de lucru nu va fi înlocuit în viitor, astfel că orice activitate din viitor se va desfășura într-un spațiu închis pe care îl numim clădire. Suntem pe acest trend, dar spațiul acesta închis va avea ceva în plus față de geamuri, mochetă, birouri. Ea va avea și o componentă digitală”, a declarat Liviu Tudor, președinte al Genesis Development, în cadrul conferinței Digital Real Estate, organizată de către portalul Imobiliare.ro.

În opinia antreprenorului român, există o tentație și un trend venit din Statele Unite și care a zis că lucrul de acasă nu este cel mai bun lucru, asta deși tot mai multe voci din piață susțin că acesta este trendul viitorului.

“Forța unei echipe stă în a aduna oameni împreună. Este ca și cum ne-am propune să mergem la război cu soldații de acasă. Trebuie să strângi forță sub același acoperiș. În România sunt companii care și-au propus lucrul de acasă, dar și business-uri care nu se pretează pentru astfel de politici. Oamenilor le place să aibă propriul birou, sunt studii în acest sens, oamenii vor să își personalizeze biroul cu fotografii și elemente personale. Oricât de tinere vor fi generațiile care îmbrățișează orice trend, confortul va prima. O data cu confortul vine și eficiența. Eu nu cred în astfel de trenduri, chiar dacă spațiile se vor restrânge, birourile nu vor dispărea”, apreciază antreprenorul român.

Citește mai multe pe wall-street.ro.